vineri, 13 decembrie 2013

Sufleu din brânză de vaci

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.


Ingrediente pentru Sufleu din brânză de vaci

250 g brânză de vaci
2 ouă
2 linguri unt
un praf de sare

Mod de preparare:

Trecem brânza de vaci prin sită.
Se amestecă cu sarea și jumătate din cantitatea de unt - untul scos din timp de la frigider pentru a se înmuia.
Albușurile se bat spumă și se amestecă ușor cu o spatulă în brânză.
Ungem o formă termorezistentă cu restul de unt.
Turnăm compoziția în formă și ungem cu gălbunușurile bătute.
Punem tava în bain-marie la cuptor pentru 40-50 minute.
Se lasă 10-15 minute să se răcească în formă după care se răstoarnă.

miercuri, 4 decembrie 2013

Prăjitură cu mere

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.


Ingrediente pentru Prăjitură cu mere

500 g mere
250 g făină
50 ml ulei
50 ml lapte
150 g zahăr
o lingură praf de copt
un praf de sare
o linguriță scorțișoară

Mod de preparare:

Curățăm merele de coajă și se dau pe răzătoare.
Cernem făina cu praful de copt și sarea.
Amestecăm uleiul cu laptele și jumătate din cantitatea de zahăr (75 g). Acest amestec se pune pe foc  și se lasă până dă în clocot după care opărim făina și amestecăm cu o lingură de lemn.
Când nu mai este fierbinte frământăm cu mâna.
Compoziția se împarte în două părți egale.
Se întinde una din foi și se pune într-o tavă unsă cu ulei.
Deasupra punem merele amestecate cu scorțișoara și restul de zahăr (75 g).
Acoperim cu altă foaie întinsă.
Tăiem prăjitura în bucățele și dăm tava la cuptor pentru 30-40 minute.
Se servește pudrată cu zahăr vanilat. 

luni, 2 decembrie 2013

Salată de crudități #2

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.


Ingrediente pentru Salată de crudități #2

200 g varză albă
100 g morcov
50 g țelină
50 g ardei gras roșu
o lingură ulei de măsline
o lingură zeamă lămâie
un praf de sare

Mod de preparare:

Morcovul și țelina se curăță de coajă, se spală și se dau pe răzătoare.
Varza se taie fideluță.
Ardeiul gras spalăt și curățat de cotor și semințe se taie fideluță.
Se amestecă toate legumele într-un castron.
Se adaugă sarea, uleiul și zeama de lămâie.
Se amestecă bine. 

marți, 26 noiembrie 2013

Omletă cu spanac

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.


Ingrediente pentru Omletă cu spanac

200 g spanac
2 ouă
o lingură unt
un praf de sare.

Mod de preparare:

Spanacul cu curăță, se spală și se rupe în fâșii.
Punem o cratiță cu apă rece pe foc, în care adăugăm și un praf de sare.
Când apa clocotește, adăugăm spanacul și oprim focul.
După maxim 1 minut se scurge bine de apă.
Se pune untul într-o tigaie  pe foc (de preferat tigaie ceramică), adăugăm spanacul și ouăle bătute.
Se pune capac și se lasă la foc potrivit până se încheagă.
Se servește călduță.

luni, 25 noiembrie 2013

Sos de iaurt

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 6 luni.

Ingrediente pentru Sos de iaurt:

200 g iaurt,
o lingură ulei de măsline
o lingură făină
o lingură mărar proaspăt tocat
sare.

Mod de preparare:

Amestecăm făina cu 2-3 linguri de apă rece și amestecăm bine.
Adăugăm uleiul, iaurtul și sarea.
Batem compoziția bine cu un tel și o punem pe foc 2-3 minute amestecând bine.
La sfârșit adăugăm și mărarul proaspăt tocat cât mai fin. 

vineri, 22 noiembrie 2013

Perișoare fierte în supă

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Perișoare fierte în supă:

300 g carne de vită
300 ml supă de carne strecurată
o lingură mărar proaspăt tocat
o lingură pătrunjel verde tocat
o lingură zeamă de lămâie
1 ou

Mod de preparare:

Trecem carnea de vită prin mașina de tocat de 2 ori.
Se condimentează cu puțină sare și cu verdeața proaspăt tocată.
Se adaugă oul și zeama de lămâie și se amestecă până la omogenizare.
Se formează perișoare cu mâna udă ce se fierb în supa de carne.
Se pot servi  cu supa în care au fiert sau cu diferite sosuri. 

joi, 21 noiembrie 2013

Șodou de portocale

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.


Ingrediente pentru Șodou de portocale:


o portocală
4 ouă
50 g zahăr pudră
500 ml lapte

Mod de preparare:

Laptele se pune la fiert.
Coaja și sucul de la o portocală se amestecă cu cele 4 ouă și zahărul pudră.
Cu un tel, se bat bine până obținem o spumă.
Adăugăm laptele fierbinte, punem pe foc și amestecăm incontinuu până compoziția se îngroașă.
Se servește cald. 

joi, 14 noiembrie 2013

Salată de morcov, țelină și măr

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.


Ingrediente pentru Salată de morcov, țelină și măr

1 parte țelină,
2 părți măr,
3 părți morcov

Mărul, țelina și morcovul se curăță, se spală și se dau pe răzătoare.
Amestecăm legumele imediat cu maioneza de brânză de vaci pregătită din timp și dăm totul la rece pentru  minim 15 minute. 

marți, 12 noiembrie 2013

Maioneză de brânză de vaci


Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.


Ingrediente pentru Maioneză de brânză de vaci

1 gălbenuș de ou
100 ml lapte
50 ml ulei
10 ml zeamă de lămâie
un praf de sare
200 g brânză de vaci

Mod de preparare:

Se amestecă brânza cu laptele și cu gălbenușul de ou.
Adăugăm treptat zeama de lămâie și uleiul, amestecând continuu.
Condimentăm cu puțină sare.

Minunată la salate!

luni, 11 noiembrie 2013

Ouă cleioase

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.


Ouăle cleioase au albușul bine închegat iar gălbenușul este pe jumătate fiert.

Ingrediente pentru Ouă cleioase

ouă
apă.

Mod de preparare:

Varianta I:
Se pune un vas cu apă pe foc.
Când apa fierbe, se adaugă ouăle, se ia vasul de pe foc și se acoperă pentru 8 minute.

Varianta II:
Se pune un vas cu apă pe foc.
Când apa fierbe, se adaugă ouăle și se lasă să fiarbă pentru 4 minute (dacă doriți un albuș moale) sau 6 minute (dacă doriți un albuș tare).

Varianta III:
Se pun ouăle în apă rece într-un vas.
Se pune vasul pe foc, când apa începe să fiarbă, se stinge focul și se lasă ouăle în apă 4 minute.

În toate cele 3 variante, după terminarea timpului recomandat ouăle se pun imediat în apă rece pentru a opri coagularea.  

Se servesc simple cu un praf de sare, cu sos bechamel sau sos de roșii. 

luni, 21 octombrie 2013

Supă de dovlecei

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 7 luni.

Ingrediente pentru Supă de dovlecei

1 dovlecel
1 morcov
1/2 rădăcină păstârnac
1 ceapă
1 lingură orez
1 lingură unt
1 litru apă
2 linguri smântână
1/2 legătură pătrunjel
sare

Mod de preparare:

Morcovul, ceapa și păstârnacul curățate, spălate și tăiate cubulețe se pun la fiert în apă rece cu un praf de sare.
După 15 minute de fiert, strecurăm supa.
Supa se pune din nou la fiert.
Adăugăm în supă dovlecelul curățat de coajă și tăiat în felii de aprox. 1/2 cm, astfel nu se vor sfărâma.
Adăugăm orezul spălat și lăsăm la fiert 15 minute.
Adăugăm untul și mai lăsăm 1-2 minute, după care condimentăm cu sare și oprim focul.
Adăugăm smântâna și pătrunjelul verde tocat mărunt.

joi, 17 octombrie 2013

Papanași cu brânză de vaci

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.


Ingrediente pentru Papanași cu brânză de vaci

200 g brânză de vaci
1 ou
1 linguriță sare
4 linguri griș
2 linguri unt
4 linguri smântână
2 linguri zahăr
 
Mod de preparare:

Trecem prin sită brânza de vaci.
Batem bine oul cu o furculiță într-un castron.
Adăugăm oul bătut, grișul și sarea peste brânză și amestecăm.
Punem apă la fiert într-o cratiță largă la gură.
Când începe să fiarbă, punem cu lingura din compoziția de brânză.
Fierbem aprox. 10 minute.
Scoatem papanașii cu o spumieră pe o farfurie.
Adăugăm imediat untul și smântâna amestecată cu zahăr.

joi, 3 octombrie 2013

Supă din carne de vițel

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Supă din carne de vițel

500 g rasol de vițel
2 litri apă
1 morcov mare
1 țelină mică
1 ceapă mare
1 păstărnac
1 rădăcină pătrunjel
1 roșie
1 legătură pătrunjel verde
sare

Mod de preparare:

Spălăm carnea.
Se pune rasolul la fiert în apă rece cu un praf de sare.
Se adună spuma formată.
Între timp spălăm legumele, se curăță și se toacă bucățele.
Se adaugă în supă și se lasă la fiert 15-20 minute.
După ce au fiert se strecoară legumele.
În supa rămasă, putem să adăugăm fidea, tăiței sau găluște de griș.
Se condimentează cu sare și se adaugă pătrunjelul verde tocat mărunt.
Se acoperă cu un capac și se servește după 10-15 minute. 

luni, 23 septembrie 2013

Spumă de mere cu biscuiți

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 4 luni.

Ingrediente pentru Spumă de mere cu biscuiți

1 măr,
3 biscuiți

Mod de preparare:

Merele se spală, se curăță de coajă, se dau pe răzătoare - de preferat din sticlă.
Biscuiții se pisează și se cern pentru a obține o făină.
Se amestecă merele rase cu biscuiții cernuți.
Compoziția o batem cu un tel până devine ca o spumă. 

vineri, 20 septembrie 2013

Piure de legume

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 4 luni.


Ingrediente pentru Piure de legume

1 cartof
1 morcov
1/2 țelină mică
1/2 rădăcină pătrunjel
100 ml lapte
1 lingură unt
1/2 linguriță zahăr
1 praf de sare

Mod de preparare:

Legumele curățate, spălate și tăiate cubulețe se pun la fiert în apă rece cu un praf de sare.
Se fierb pentru 15-20 minute la foc potrivit.
Când sunt gata se strecoară și se pasează fie cu blender, fie se trec prin sită.
Adăugăm laptele fierbinte, untul, sarea și zahărul.
Amestecăm cu un tel până obținem spumă. 


PS: Toate alimentele se introduc treptat în alimentația unui bebeluș. Nu o să dăm niciodată din prima o lingură de unt, de exemplu, se dă puțin azi, puțin mâine, până se ajunge la o lingură.

joi, 19 septembrie 2013

Lapte bătut

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 7 luni.


Ingrediente pentru Lapte bătut - lapte prins

1 litru lapte

Mod de preparare

Într-un vas de pământ de preferat smălțuit, turnăm laptele nefiert.
Acoperim cu un capac, o farfurie sau un tifon.
Se lasă la temperatura camerei pentru 24 ore.
Dacă laptele a fost gras, smântâna se va ridica la suprafață și se poate lua ușor cu o lingură.
Se bate bine cu un tel. 

marți, 17 septembrie 2013

Budincă de dovlecei

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Budincă de dovlecei

2 dovlecei mici
50 g cașcaval
2 ouă
50 g smântână
1 lingură unt
1 lingură pesmet
1 lingură mărar proaspăt tocat
sare

Mod de preparare:

Folosim dovleci mici pentru că acești nu au semințe mari.
Spălăm bine dovleceii, apoi se curăță de coajă se taie cubulețe și se pun la fiert în apă rece cu un praf de sare.
Se fierb pentru 10 minute de când începe apa să clocotească.
Se strecoară și se lasă un pic la răcit.
Amestecăm dovleceii cu gălbenușurile, cașcavalul ras,pesmetul, untul și mărarul tocat mărunt.
Batem albușurile spumă și le amestecă ușor cu o lingură în compoziție.
Într-o formă termorezistentă unsă cu unt, turnăm compoziția și se dă la cuptor pentru 25-30 minute.
Se servește cu smântână deasupra. 

luni, 2 septembrie 2013

Friptură înăbușită de mânzat cu smântână

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.


Ingrediente pentru Friptură înăbușită de mânzat

200 g carne de mânzat
1 cană supă de vită sau legume
1 lingură ulei
2-3 linguri smântână
sare

Mod de preparare:

Carnea se spală bine, după care se taie în bucățele.
Se pune supa la fiert cu o lingură ulei.
Când începe să clocotească adăugăm carnea și acoperim cu capac.
Adăugăm spuma în caz că se formează.
Fierbem pentru 15 minute.
Scoatem carnea și o păstrăm la cald.
Strecurăm supa și adăugăm smântâna.
Batem bine cu un tel până la omogenizare.
Adăugăm carnea și punem din nou pe foc - la foc mic pentru alte 5 minute.
Condimentăm cu puțină sare. 

miercuri, 10 iulie 2013

Ouă fierte moi

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.

Ingrediente pentru Ouă fierte moi:

ouă
apă.

Mod de preparare:

Varianta I:
Se pune un vas cu apă pe foc.
Când apa fierbe, se adaugă ouăle, se ia vasul de pe foc și se acoperă pentru 7 minute.

Varianta II:
Se pune un vas cu apă pe foc.
Când apa fierbe, se adaugă ouăle și se lasă să fiarbă pentru 3 minute (dacă doriți un albuș moale) sau 5 minute (dacă doriți un albuș tare).

Varianta III:
Se pun ouăle în apă rece într-un vas.
Se pune vasul pe foc, când apa începe să fiarbă, se stinge focul și se lasă ouăle în apă 3 minute.

În toate cele 3 variante, după terminarea timpului recomandat ouăle se pun imediat în apă rece pentru a opri coagularea. 

marți, 12 martie 2013

Lapte de pasăre


Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.

Ingrediente pentru Lapte de pasăre

500 ml lapte,
2 ouă,
50 g zahăr,
1 lingură făină,
1 plic zahăr vanilat.

Mod de preaparare:

Separăm albușurile de gălbenușuri.
Se pune laptele la fiert.
Se bat bine albușurile cu un tel până obținem o spumă tare ce nu cade de pe tel.
Adăugăm o lingură de zahăr (din 50 g scris la ingrediente).
Zahărul se toarnă în ploaie, nu tot odată și se bate ușor cu telul.
Luăm cu o lingură din albușul bătut și punem în laptele clocotit.
Se fierb găluștele de albuș pe rând, dar nu mai mult de 1 minut.
Se întorc găluștele de albuș pe ambele părți, apoi se scot într-un castron.
Amestecăm gălbenușurile cu zahărul rămas și făina.
Strecurăm laptele în care am fiert găluștele și se toarnă peste gălbenușuri.
Compoziția se pune la foc mic și se amestecă bine cu un tel.
Se adaugă și zahărul vanilat.
Se lasă pe foc până se îngroașă.
Servim crema în castronele cu găluștele de albuș deasupra, numai după ce s-a răcit.
Se păstrează la frigider.
 

miercuri, 6 martie 2013

Salată verde

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Salată verde

o salată verde,
1 lingură ulei,
1 lingură oțet de mere cu miere,
un praf de sare.

Mod de pregătire:

Salata verde se desface frunză cu frunză.
Se înlătură eventualele foi de salată ofilite sau pătate.
Se spală sub jet puternic de apă fiecare frunză.
Se lasă la scurs, după care se rup fâșii.
Se pun într-un castron și se amestecă cu ulei, oțet și sare.
Se poate adăuga o linguriță de mărar verde proaspăt tocat.
Se servește imediat.
Salata verde se poate păstra nepreparată 2 zile la frigider. 

marți, 5 martie 2013

Piure de urzici

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Piure de urzici

500 g urzici,
1 lingură făină,
200 ml lapte,
un praf de sare,
o lingură cu vârf unt.

Mod de preparare:

Urzicile se curăță de codițele groase, folosind mănuși de bucătărie să evităm iritarea pielii.
Se spală bine în mai multe ape.
Se pun la fiert cu 500 ml apă și un praf de sare pentru 10 minute.
Când sunt gata se scurg de apă și se toacă mărunt.
Pregătim un sos alb, din jumătate din cantitatea de unt care se topește într-o tigaie, în care rumenim făina și stingem cu lapte.
Amestecăm bine cu un tel să nu se facă cocoloașe.
Aducem urzicile tocate în acest sos și amestecăm până la omogenizare.
Adăugăm restul de unt și un praf de sare și amestecăm bine. 

luni, 25 februarie 2013

Salată de sfeclă

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Salată de sfeclă

0,5 kg sfeclă,
1 lingură ulei, 
1 lingură oțet de mere cu miere,
un praf de sare.

Mod de preparare:

Sfecla se coace în cuptor sau se fierbe, însă este mult mai gustoasă coaptă.
Se curăță de coajă și se taie bucățele mici.
Se pun într-un castron, se adaugă sare, ulei și oțet.
Se servește imediat.
Se poate păstra la frigider pentru maxim 2 zile într-un borcan cu capac. 

sâmbătă, 23 februarie 2013

Supă cremă de morcovi


Rețetă recomandată copiilor mai mari 4 luni.

Ingrediente pentru supă cremă de morcovi.

2 morcovi,
2 pahare apă,
1 pahar lapte,
un praf de sare.

Mod de preparare:

Morcovii se curăță, se spală și se taie rondele.
Se pun în apă rece cu un praf de sare.
Se fierb 25-30 minute.
Se pasează morcovii, adăugăm, zeama în care au fiert și laptele.
Se pune crema pe foc și se dă în clocot. 

vineri, 15 februarie 2013

Lapte cu biscuiți

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 4 luni.

Ingrediente pentru Lapte cu biscuiți

250 ml lapte,
10 g zahăr,
10 g biscuiți.

Mod de preparare:

Folosim biscuiți simpli, fără creme sau cu alte adaosuri.
Biscuiții se dau pe răzătoare sau se macină cu un robot.
Se pune la fiert laptele cu zahărul.
Se adaugă biscuiții și se amestecă cu un tel pentru a evita formarea de cocoloașe.
Se fierbe pentru aprox. 5 minute.
Se lasă să se răcească.
Se poate prepara cantitate mai mare și se pune la borcan în frigider.  

miercuri, 13 februarie 2013

Salată de măr, morcov și țelină

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.

Ingrediente pentru Salată de măr, morcov și țelină

3 mere,
2 morcovi,
1 țelină mică,
1 lingură ulei,
1 lingură zeamă de lămâie,
un praf de sare,
2 linguri brânză de vaci.

Mod de preparare:

Merele, morcovii și țelina se curăță, se spală și se dau pe răzătoare.
Se pun într-un castron, se amestecă cu ulei, zeamă de lămâie și sare.
Se adaugă brânza de vaci și se amestecă până la omogenizare. 
Se poate adăuga după gust și 2 linguri maioneză (numai din cea făcută în casă).

luni, 11 februarie 2013

Pui cu mazăre

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.

Ingrediente pentru Pui cu mazăre:

1/2 kg piept de pui,
1/2 kg mazăre,
1 ceapă,
1 conservă roșii tocate,
1 linguriță zahăr,
1/2 linguriță sare,
2 linguri ulei,
2 linguri mărar proaspăt tocat.

Mod de preparare:

Pieptul de pui se spală și se taie bucăți potrivite.
Se pune uleiul la încins într-o tigaie și se rumenesc bucățile de carne.
Se adaugă ceapa tocată mărunt și se călește împreună cu carnea 1 minut.
Se stinge cu apă și se lasă la fiert 10 minute.
Se adaugă mazărea și se completează cu apă dacă mai este nevoie.
Se fierbe în continuare 10 minute.
Se adaugă roșiile tocate din conservă (dacă se folosesc roșii proaspete acestea se opăresc înainte, se curăță de coajă și se toacă mărunt).
Se mai lasă 2-3 minute pe foc.
Se adaugă zahărul, sarea și mărarul tocat mărunt.
Se servește caldă. 

joi, 7 februarie 2013

Omletă cu mărar

Recomandată copiilor mai mari de 1 an.

Ingrediente pentru Omletă cu mărar

2 ouă,
1 linguriță unt,
1 linguriță mărar proaspăt tocat,
un praf de sare.

Mod de preparare:

Ouăle se bat bine cu un tel.
Adăugăm mărarul și un praf de sare, apoi amestecăm până la omogenizare.
Se topește untul într-o tigaie (care nu lipește) și se toarnă compoziția de ou.
Se prăjește bine pe ambele părți. 

joi, 31 ianuarie 2013

Budincă de portocale

Rețetă bebeluși mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Budincă de portocale

1 portocală mare,
2 ouă,
500 ml lapte,
100 g zahăr,
100 g făină,
100 g unt.

Mod de preparare:

Fierbem laptele împreună cu coaja de la portocală.
Topim untul într-o crăticioară.
Se adaugă făina și se amestecă continuu.
Apoi se toarnă laptele strecurat (îndepărtăm coaja de portocale).
Se amestecă bine până se îngroașă.
Se oprește focul și adăugăm zahărul și cele 2 gălbenușuri.
Amestecăm bine după fiecare.
La sfârșit adăugăm cele 2 albușuri bătute spumă.
Ungem cu unt o tavă termorezistentă și o tapetăm cu felii subțiri de portocală.
Turnăm deasupra compoziția și se dă la cuptor în bain marie pentru 40-50 minute la foc potrivit.
Se poate servi cu frișcă. 

luni, 28 ianuarie 2013

Piure de avocado cu măr

Rețete pentru copii mai mari de 6 luni.

Ingrediente pentru Piure de avocado cu măr

1 avocado,
2 mere,
2 biscuiți.

Mod de preparare:

Se alege un avocado copt (la apăsarea cu mâna nu trebuie să fie tare).
Se curăță avocado de coajă, se taie pe jumătate și se îndepărtează sâmburele.
Merele se curăță de coajă, se taie în două și se îndepărtează căsuța cu sâmburi.
Se pasează împreună cu biscuiții cu blenderul.

vineri, 18 ianuarie 2013

Salam de ciocolată

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 1 an.

Ingrediente pentru Salam de ciocolată

200 g unt,
200 g zahăr pudră,
200 g biscuiți,
50 g cacao,
1 linguriță esență vanilie.

Mod de preparare:

Untul trebuie să fie la temperatura camerei.
Biscuiții se taie cât mai fin cu un cuțit sau se dau prin mașina de tocat.
Cernem cacaua.
Se freacă bine untul cu zahărul.
Adăugăm cacaua, esența de vanilie și biscuiții.
Amestecăm bine până la omogenizare.
Compoziția se pune într-o folie alimentară și se rulează bine ca un salam, strângându-se bine la capete.
Se dă la rece până a doua zi, când se taie felii groase de 1 cm. 

PS: Opțional se pot adăuga și 2 gălbenușuri.

joi, 17 ianuarie 2013

Piure de mere coapte

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 4 luni.

Ingrediente pentru Piure de mere coapte

1 măr,
1 biscuite,
opțional 1 lingură sirop de zahăr.

Mod de preparare:

Siropul de zahăr se pregătește din timp.
Mărul se spală, se înlătură căsuța cu sâmburi și se pune într-o tavă cu puțină apă.
Se dă la cuptor pentru 20-30 minute, sau până se înmoaie mărul.
Se curăță de coajă și se pasează.
Mărul ras se amestecă cu biscuitele dat pe răzătoarea de sticlă și cu siropul de zahăr.
Se bate bine până totul devine ca o spumă. 

Sirop de zahăr

Ingrediente pentru Sirop de zahăr:

1 cană apă,
1 cană zahăr,

Mod de preparare:

Se amestecă apa cu zahărul într-o crăticioară.
Se pune pe foc și se dă în clocot pentru 5 minute.
Se lasă la răcit.
Se folosește la diverse piureuri de fructe și deserturi.

miercuri, 16 ianuarie 2013

Supă cremă de curcan

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Supă cremă de curcan

200 g piept de curcan,
1 ceapă,
1 morcov,
1 cartof,
1 dovlecel mic,
1 linguriță ulei,
un praf de sare,
1 linguriță zeamă de lămâie,
pătrunjel verde.

Mod de preparare:

Se spală carnea, se taie cubulețe și se pune la fiert.
Se dă în clocot 1-2 minute, apoi se strecoară apa.
Se adaugă peste carne, legumele curățate și tocate bucăți mari, se acoperă cu apă și se pune la fiert.
Se pun la fiert pentru 15 minute.
Se adaugă puțin ulei, zeama de lămâie și un praf de sare.
Se strecoară supa.
Se pasează legumele și carnea.
Se adaugă câte puțin din supă, în funcție de consistența dorită.
Se servește cu pătrunjel verde tocat mărunt. 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...